Muzeul ASTRA și Muzeul de Etnografie Brașov vă invită la o masă rotundă pe marginea volumului Scrisori inedite adresate lui Dimitrie Gusti (Creator, 2020), îngrijit de Zoltán Rostás și Ligia Fulga.
Volumul continuă opera extraordinară a profesorului Rostás de reconstrucție a școlii Gusti, și, implicit, de a propune o versiune alternativă a interbelicului românesc. De data aceasta, profesorul Rostás repune în circulație cele 40 de scrisori inedite adresate profesorului de către țăranii din Drăguș, de teoreticianul monografiei sociologice, Traian Herseni, și de alți discipoli, un nume memorabil pentru publicul sibian fiind cel al lui Cornel Irimie, unul dintre ctitorii Muzeului ASTRA, și el membru al renumitei Școli sociologice de la București.
În cadrul întâlnirii va fi prezentat și numărul recent al revistei Transilvania dedicat școlii Gusti, coordonat tot de profesorul Zoltán Rostás, în ultimul deceniu, profesorul Rostás coordonând mai multe astfel de numere ale revistei Transilvania dedicate școlii Gusti.
Vor participa la discuție, alături de Zoltán Rostás și Ligia Fulga și de redacția Revistei Transilvania, Sorin Radu, istoric, rector al Universității „Lucian Blaga" din Sibiu), Mirela Crețu, muzeograf, director al Muzeelor Pavilionare din Muzeul ASTRA și Ciprian Ștefan, istoric, manager general Muzeul ASTRA.
Discuția va avea loc marți, 25 mai, de la ora 13, în sala Auditorium din Muzeul în aer liber.
Toate evenimentele din programul Muzeului ASTRA sunt organizate în conformitate cu normele sanitare recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Vă așteptăm!