
Muzeul
ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului
Județean Sibiu, găzduiește în perioada 24-26 iunie, evenimentul Ziua
Universală a Iei, ediția a IX-a. Anul acesta, programul va fi
desfășurat pe sectorul textil din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului,
unde vor fi deschise porțile la 8 case tradiționale. Aici vor fi prezenți 36 de
meșteri și creatori populari, care vor expune/ comercializa produsele lor
(piese de port popular – românesc, săsesc, maghiar, jucării, podoabe, ceramică
ș.a.). De asmenea, în același cadru, vor fi organizate 12 ateliere interactive,
susținute de meșteri populari, restauratori, muzeografi, care vor consta în
brodat motive de pe ie & panglici săsești, semne cusute pe colere, țesut,
confecționat podoabe&mărgele, împâslit lâna, țesut cu păr de capră, pictat
pe sticlă motive tradiționale de pe ie, împletit găitane. Totodată, va fi
prezentat un ghidaj despre povestea lânii de la firul de lână la țesătură: prelucrarea
materiei prime, instrumentar, tehnici, decor.
„Însoțiți de Rusalce, de Sânzienele care se pregătesc să anunțe solstițiul
și Sf. Ioan de Vară, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului intră, din
nou, în lumea magică a IEI. Anul acesta am ales să celebrăm evenimentul în
poienile și curțile gospodăriilor din sectorul TEXTILE al Muzeului ASTRA din
Dumbrava Sibiului. Ulițele satului de altădată se animă cu meșteri și povestea
meșteșugului lor, devin loc de întâlnire al comunității dedicate iei și
inspirate de aceasta. Poienile cu iarbă proaspăt cosită se transformă în cea
mai frumoasă scenă în aer liber, gazde perfecte pentru obiceiuri de demult și
tehnologii contemporane deopotrivă. Timp de trei zile, invităm publicul să fie
cercetaș și cercetător de tradiții și obiceiuri. La Ziua Iei vizitatorii
degustăe povești, stand la șezători și plăcinte cu dichis de vară. Aici merită
să aflați povestea firului îmbrățișat în țesătură chiar de la cei care trăiesc,
cercetează și duc mai departe tradiția: meșteri populari, muzeografi și
restauratori. În curțile gospodăriilor vor avea loc ateliere demonstrative și
interactive, începând cu povestea lânii și diverse ateliere de țesut, până la
ateliere de imprimare flori pe textil sau vopsit cu culori naturale,
confecționat podoabe, brodat motive de pe ie, împâslit, metaloplastie, pictat
pe sticlă sau prelucrare piele. Pe ulițe se va-ntinde târgul de ii și obiecte
tradiționale, design contemporan, flori și cosițe împletite. Facem un pas și
spre contemporanitate prin prezența unui photobooth special și.. câte și mai
câte!”, a declarat Simona Tolciu, muzeograf
Muzeul ASTRA.
Printre
evenimentele din programul de anul acesta se numără reconstituirea obiceiurilor
de Sânziene, Drăgaică și Căluș (vineri, 24 iunie), decernarea titlului Tezaur
Uman Viu doamnei Maria Ciucă din Poiana Sibiului, plimbarea în IE cu Biciclete
Cochete (sâmbătă, 25 iunie) și Hora de Sânziene (duminică, 26 iunie). Ziua
Universală a Iei este sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene, și a
fost inițiată în anul 2013 de Comunitatea online La Blouse Roumaine. Parteneri
eveniment: Biciclete Cochete.
Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea
Consiliului Judeţean Sibiu.
PROGRAM ZIUA UNIVERSALĂ
A IEI
Ediția a IX-a
24-26 IUNIE 2022
VINERI, 24 IUNIE
2022
Slujba religioasă
Interval orar: 9.30 – 11.45
Locul de desfășurare: Biserica din
Dretea
Reconstituirea
obiceiurilor de Sânziene din județul Sibiu
Interval orar: 12.00 – 12.15
Participanți: Ansamblul
„Călușarii”, Rășinari, județul Sibiu
Locul de desfășurare: Poiana din
fața Bisericii din Dretea
Reconstituirea
obiceiurilor de Drăgaică și Căluș din județul Teleorman
Interval orar: 12.30 – 13.30
Participanți: Ansamblul „Bujoreii
de la Troianul”, Troianu, județul Teleorman
Locul de desfășurare: Poiana din
fața Bisericii din Dretea
Ateliere demonstrative
şi interactive: Atelier de Sânziene: coronițe și cruci din flori
Interval orar: 10.30 – 14.00
Participanți: Ana-Maria Nicolae,
Raluca Mirițoiu, Camelia Clej
Locul de desfășurare: Poiana din
fața Bisericii din Dretea
Șezătoare atelier cu
povești; Expoziție de fotografii vechi: Când IA făcea parte din viața de zi
cu zi;
Interval orar: 11.00 – 16.00
Participanți: Șezătoarea
Bibliotecii Avrig, Avrig, județul Sibiu
Locul de desfășurare: Casa din Șimon,
comuna Bran, județul Brașov
Acasă,
la origini – Țara Făgărașului,
expoziție documentară itinerantă
Interval orar: 11.00 – 16.00
Participanți: Fundația Comunitară
Țara Făgărașului
Locul de desfășurare: Sector
Textile
#expoAlbina.
De la planșă la cămașă.
Interval orar: 10.00 – 18.00
Locul de desfășurare: Pavilionul
Muzeal Multicultural, Sala 1
SÂMBĂTĂ, 25 IUNIE
2022
Târg de ii, obiecte
tradiționale, design contemporan, flori și cosițe împletite
Interval orar: 10.00 – 20.00
Locul de desfășurare: Sector
Textile
Decernarea titlului Tezaur Uman Viu – Maria Ciucă,
Poiana Sibiului, județul Sibiu
Interval orar: 11.45
Locul de desfășurare: Gospodărie
pastorală cu atelier de prelucrare a lânii, Poiana Sibiului, județul Sibiu
Ateliere
creative și demonstrative, tip șezătoare
Interval orar: 11.00 – 17.00
Participanți: Comunitatea Semne
cusute, Comunitatea Olimpicilor sibieni, Șezătoare Rășinari
Locul de desfășurare: Sector
Textile
Acasă, la origini -Țara Făgărașului, expoziție itinerantă
Interval orar: 10.00 – 20.00
Participanți: Fundația Comunitară
Țara Făgărașului
Locul de desfășurare: Sector
Textile
Ateliere demonstrative
şi interactive
Povestea lânii: de la fir la țesătură, atelier coordonat de Mihaela Gherghel și Raluca Iliuț,
muzeografi, Muzeul ASTRA
Atelier de brodat motive de pe ie,
coordonat de Raluca Mirițoiu, restaurator, Muzeul ASTRA
Atelier de brodat panglici săsești,
coordonat de meșter popular Rodica Ispas, Avrig, județul Sibiu
Atelier de țesut tricolor, coordonat de meșter popular
Paraschiva Arsenie, Gura Râului, județul Sibiu
Atelier de vopsit cu culori naturale. Plante tinctoriale,
coordonat de Iulia Teodorescu, restaurator, Muzeul ASTRA
Atelier de confecționat podoabe cu mărgele, coordonat de
meșter popular Dana Katona, Gherla, județul Cluj
Atelier de realizare pâslă, coordonat de meșter popular
Tania Katona, Gherla, județul Cluj
Atelier de metaloplastie, ii cu
motive tradiționale, coordonat de meșter popular Natalia Stoica, Chinari,
județul Mureș
Atelier de pictat pe sticlă motive tradiționale de pe ie,
coordonat de Camelia Clej, restaurator, Muzeul ASTRA
Atelier de
confecționat opinci, coordonat de Ana-Maria Nicolae, restaurator, Muzeul ASTRA
Atelier de
țesut cu păr de capră, coordonat de Elena Babă împreună cu Rareș Teodor și Ciprian
Alexandru Babă, meșter popular, Buzău, județul Buzău
Atelier de împletit găitane, coordonat de
meșterul popular Valeria
Neuverit, Brașov, județul
Brașov
Interval orar: 11.00 – 17.00
Locul de desfășurare: Gospodăriile
din sectorul Textile
Ateliere creative şi
interactive de reinterpretare a tradiţiei cu noile tehnologii;
Lada de zestre a bunicii – studio foto
Interval orar: 11.00 – 17.00
Locurile de desfășurare: Gospodărie
cu atelier de confecționat cergi, Săpânța, județul Maramureș
Spațiu de documentare
audio-video; Proiecții de film
Interval orar: 10.00 – 20.00
Locurile de desfășurare: Târgul de
țară
Ateliere de
consiliere: Grijește-ți IA cu Iulia Teodorescu –
restaurator Muzeul ASTRA
Interval
orar: 10.00 – 12.00; 14.00
– 16.00
Locul
de desfășurare:
Gospodărie-atelier de prelucrare a straielor, Tilișca, județul Sibiu
Ateliere gastronomice
demonstrative cu degustare
Începând cu orele: 12.00
Preparate: prăjitură săsească cu rabarbăr, hencleș, compot de cireșe
Locurile
de desfășurare: Sector Textile
Plimbare în IE cu Biciclete Cochete
Interval
orar: 15.00 – 15.30 – Întâlnire Biciclete Cochete în Parcul Tineretului
15.30
– 17.00 – Plimbare în IE cu Biciclete
Cochete pe traseul Parcul Tineretului – Muzeul în aer liber din
Dumbrava Sibiului.
Locurile
de desfășurare: Parcul Tineretului – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
Picnic
în IE cu Biciclete
Cochete
Interval
orar: 17:00 – 18:00
Locul
de desfășurare: Poiana din zona sectorului Textile
Spectacole
de muzică
Interval
orar: 12.00
Participanți: Școala Populară de
Arte și Meserii “Ilie Micu” Sibiu
Interval
orar: 17.00
Participanți: Filarmonica de Stat
Sibiu
Interval
orar:18.00
Participanți: Revolver
Interval
orar:19.00
Participanți: Charlie Fălămaș,
Crocodile Paradox
Locul de desfășurare: Poiana din zona sectorului Textile
#expoAlbina.
De la planșă la cămașă.
Interval orar: 10.00 – 18.00
Locul de desfășurare: Pavilionul
Muzeal Multicultural, Sala 1
DUMINICĂ, 26 IUNIE 2022
Slujba religioasă
Interval orar: 9.30 – 11.45
Locul de desfășurare: Biserica din
Bezded
Târg de ii, obiecte
tradiționale, design contemporan, flori și cosițe împletite
Interval orar: 10.00 – 18.00
Locul de desfășurare: Sector
Textile
Șezătoare atelier cu
povești; Expoziție de fotografii vechi: Când Ia făcea parte din viața de zi
cu zi
Interval orar: 11.00 – 16.00
Participanți: Șezătoarea
Bibliotecii Avrig, Avrig, județul Sibiu
Locul de desfășurare: Casa din
Șimon, comuna Bran, județul Brașov
Acasă,
la origini -Țara Făgărașului,
expoziție itinerantă
Interval orar: 10.00 – 20.00
Participanți: Fundația Comunitară
Țara Făgărașului
Locul de desfășurare: Sector
Textile
Ateliere demonstrative
şi interactive
Povestea lânii: de la fir la țesătură, atelier coordonat de Mihaela Gherghel și Raluca Iliuț,
muzeografi, Muzeul ASTRA
Atelier de brodat motive de pe ie,
coordonat de Raluca Mirițoiu, restaurator, Muzeul ASTRA
Atelier de
semne cusute pe colier, coordonat de
Raluca Mirițoiu, restaurator, Muzeul ASTRA
Atelier de țesut merindare, coordonat de meșter popular
Rodica Ispas, Avrig, Sibiu
Atelier de țesut tricolor, coordonat de meșter popular
Paraschiva Arsenie, Gura Râului, județul Sibiu
Atelier de imprimare flori pe textil-Ecoprinting,
coordonat de Iulia Teodorescu, restaurator, Muzeul ASTRA
Atelier de confecționat podoabe cu mărgele, coordonat de
meșter popular Dana Katona, Gherla, județul Cluj
Atelier împâslit, realizare pâslă, coordonat de meșter
popular Tania Katona, Gherla, județul Cluj
Atelier de metaloplastie, ii cu
motive tradiționale, coordonat de meșter popular Natalia Stoica, județul Mureș
Atelier de pictat pe sticlă motive tradiționale de pe ie,
coordonat de Camelia Clej, restaurator, Muzeul ASTRA
Atelier de prelucrare piele (brățări cu
motive tradiționale), coordonat de Ana-Maria Nicolae, restaurator, Muzeul ASTRA
Atelier de împletit găitane, coordonat de
meșterul popular Valeria
Neuverit, Brașov, județul
Brașov
Interval orar: 11.00 – 17.00
Locul de desfășurare: Gospodăriile
din sectorul Textile
Ateliere creative şi
interactive de reinterpretare a tradiţiei cu noile tehnologii;
Lada de zestre a bunicii – studio foto
Locurile de desfășurare: Gospodărie
cu atelier de confecționat cergi, Săpânța, județul Maramureș
Spațiu de documentare
audio-video; Proiecții de film
Interval orar: 10.00 – 20.00
Locurile de desfășurare: Târgul de
țară
Ateliere de
consiliere: Grijește-ți IA cu Iulia Teodorescu –
restaurator Muzeul ASTRA
Interval
orar: 10.00 – 12.00;
14.00 – 16.00
Locul
de desfășurare: Gospodărie-atelier
de prelucrare a straielor, Tilișca, județul Sibiu
Ateliere gastronomice
demonstrative cu degustare
Începând cu orele: 12.00
Preparate: prăjitură săsească cu rabarbăr, hencleș, compot de cireșe
Locurile de desfășurare: Gospodărie-atelier de
prelucrare a straielor, Tilișca, județul Sibiu
Hora de Sânziene
Interval orar: 12.00 – 13.30
Participanți: Școala Populară de
Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu
Locul de desfășurare: Biserica din
Bezded
#expoAlbina.
De la planșă la cămașă.
Interval orar: 10.00 – 18.00
Locul de desfășurare: Pavilionul
Muzeal Multicultural, Sala 1
Cosmin Călinescu,
purtător de cuvânt Muzeul ASTRA