Un produs Blogger.

marți, septembrie 26, 2023

Costume și Colecții în Contextul Patrimoniului Cultural. Comunicăm despre ARTĂ, MEȘTEȘUGURI ȘI CONSERVARE_26-29 septembrie 2023

 


Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează simpozionul Costume și Colecții în Contextul Patrimoniului Cultural. Comunicăm despre ARTĂ, MEȘTEȘUGURI ȘI CONSERVARE, care are loc în perioada 26-29 septembrie. Costumul tradițional – marcă de identitate etno-culturală, reducerea riscurilor şi conservarea colecțiile de patrimoniu şi, nu în ultimul rând, investigarea ştiinţifică a bunurilor culturale sunt principalele teme care vor fi dezbătute în cadrul evenimentului, pentru a aniversa cei 20 de ani de la adoptarea Convenției UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Peste 70 de specialişti din România și din străinătate s-au înscris pentru a contribui la schimbul de cunoştinţe. Comunicările lectorilor invitați și ale participanților, cât și evenimentele satelit, conturează conținutul bogat al întâlnirilor plenare și a celor desfășurate în paralel, pe paneluri.

 

Interesul față de tematica propusă ne-a determinat să lansăm două dintre cele mai semnificative activități în variantă hibrid, deschise specialiștilor care nu s-au putut alătura fizic, dar și publicului larg. Organizatorii își doresc interacțiunea cu urmăritorii „de acasă” prin intermediul întrebărilor care vor putea fi adresate în chat-ul aplicaţiei zoom. Transmisiunea se poate urmări live pe pagina de facebook şi pe canalul youtube al Muzeului ASTRA, în vreme ce participarea în online este posibilă accesând link-urile, conform programului de mai jos.

 

Simpozionul se desfășoară sub Patronajul Ministerului Culturii și al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO şi sub Egida ICOM România.

 

REPERE

 

Joi, 28 Septembrie, 2023, orele 11:00-14:00

Seminar: Costumul tradițional – de la creație la comunicarea culturală, coord. Ioana Otilia Baskerville (AcadIaşi)_HIBRID

https://acsb-ro.zoom.us/j/84861036220?pwd=LqQPVTOB5CoH3arNEVScuFpbJKx5S1.1 

 




Vineri, 29 Septembrie, 2023, orele 09:30-12:00

Masă rotundă: Investigaţiile ştiinţifice și profesioniștii care le realizează: o perspectivă românească, coord. Raluca Iulia Capotă (INCFC), Irina Petroviciu (MNIR) & Cristina Carşote (i-CON) _HIBRID

https://acsb-ro.zoom.us/j/84861036220?pwd=LqQPVTOB5CoH3arNEVScuFpbJKx5S1.1

 



Seminar: Costumul tradițional – de la creație la comunicarea culturală, coord. Ioana Otilia Baskerville (AcadIaşi)

 

Seminarul invită la o reflecție asupra modului în care patrimoniul cultural imaterial legat de „meșteșugurile costumului” este conștientizat, analizat și promovat în spațiul public. Care sunt actorii și spectatorii privilegiați, instituțiile, asociațiile care pot contribui la o educație aplicată asupra valorii patrimoniale a acestui obiect cultural în comunitățile, grupurile în care meșteșugul, activitatea de creare este viabilă, dar și dincolo de acestea, în societatea civilă în ansamblul ei? Care poate fi rolul costumului etnic în calitate de patrimoniu viu, în contextul definirii acestuia în Convenția UNESCO din 2003, în societatea viitorului?

 



Participanți: 

Ciprian Ștefan, director general Muzeul ASTRA

Madlen Șerban, Secretar general Comisia Națională a Romaniei pentru UNESCO: Cuvânt de deschidere

Ioana Repciuc Baskerville: The Romanian traditional female blouse and the UNESCO file: Why does it matter so much?

Anila Sulaj, Brunilda Kondi: From Northern Albania’s Mountains to UNESCO’s List of Intangible Cultural Heritage – Xhubleta

Dragana Radoja, Danijela Djukanovic: Protection, preservation and presentation of Zmijanje 's embroidery from 2014 until today

Camilla Rossing: (TBD) (Traditional costumes in Norway)

Simone Egger: Dressing up like Bavarians. Folklore between urban lifestyle and the search for identity in times of liquid modernity

Tatjana Bugarski: Changing practices related to folk costumes as intangible heritage: Examples from Vojvodina

Mehbara Abbasova: The beauty of Kelaghayi and the ways of exhibiting this treasure

Rachel Dedman: Material power: Palestinian Embroidery

 

Masă rotundă: Investigaţiile ştiinţifice și profesioniștii care le realizează: o perspectivă românească, coord. Raluca Iulia Capotă (INCFC), Irina Petroviciu (MNIR) & Cristina Carşote (i-CON)

 

„Investigarea științifică a bunurilor culturale”, echivalentul noțiunii „conservation science” din terminologia internațională este o condiție legală prealabilă oricărei intervenții de conservare-restaurare asupra bunurilor culturale. Realizată atât la nivel instituțional, cât și individual, investigarea științifică a bunurilor culturale (și oamenii de știință care o aplică) au recunoașterea legală a Ministerului Culturii. Sub aspect profesional, însă, în ciuda unor încercări anterioare de reglementare a situației, investigarea științifică a bunurilor culturale nu se reflectă, încă, într-un grup distinct de ocupații relevante în Clasificarea Ocupațiilor din România. Reuniunea își propune să discute status quo-ul și perspectivele de recunoaştere a ocupaţiei de investigator științific în concordanță cu evoluția altor ocupații legate de conservare, explorând astfel barierele în recunoașterea, formarea și evaluarea competențelor specifice, precum și în integrarea în muncă a cercetătorilor și dezvoltarea carierei lor profesionale.

 




 

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Cosmin Călinescu, Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA

 

vineri, septembrie 22, 2023

Sărbătoarea Recoltei la Muzeul ASTRA_24 septembrie 2023

 


Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează evenimentul Sărbătoarea Recoltei, care va avea loc duminică, 24 septembrie 2023, între orele 10-16, la Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Vor fi aici 25 de producători din județul Sibiu, dar și din județele vecine. Produsele și conservele expuse de acestea sunt dulcețuri și siropuri, fructe și legume, must de mere, must de struguri, vin, produse lactate, prăjituri și plăcinte, dar și produse apicole, zacuscă și multe alte delicatese.

 





„Toamna aduce în casele noastre o abundență de fructe și legume pe care încă le pregătim după rețetele transmise în familie. În această zi de bucurie, spațiul Târgului de țară va fi împodobit așa cum îi ședea bine unei gospodării de om vrednic să fie în prag de toamnă. Prin prisma producătorilor și mai ales prin roadele muncii lor, vizitatorii vor putea să cunoască resursele locale și rețetele învățate din satele acestora de proveniență. În cadrul evenimentului se vor desfășura și ateliere gastronomice cu preparate în care se vor regăsi legumele și fructele din abundență: ciorbă de legume cu carne de vițel și găluște, varză călită cu cârnați, zacuscă și plăcinte cu măr sau cu prune. Preparatele alese sunt în acord cu resursele disponibile în această perioadă de toamnă: varza de toamnă începe să fie tăiată acum de pe câmpurile pe care în curând va începe să se aștearnă bruma, ardeiul capia, gogoșarul, vinetele și ceapa, toate ingrediente de bază care se regăsesc atât de des în preparatele tradiționale. Tot duminică, se va desfășura și un atelier gastronomic ce va ilustra atmosfera unei cășării, parte a unei stâne tradiționale în care baciul prepară și transformă laptele în produse pastorale: telemea proaspăt închegată, unt bătut din smântână, iar la degustare vom avea brânza de amunte maturată de aerul rece și tare al munților noștri, cu gustul îmblânzit de crengile de brad pe care burdufii erau așezați. Vă așteptăm cu drag să vă bucurați de bogăția toamnei și de priceperea mâinilor muncitoare ale producătorilor și meșterilor!”, a declarat Mihaela Gherghel, muzeograf Muzeul ASTRA.






La Sărbătoarea recoltei vizitatorii vor avea prilejul să răsucească mlădițele de răchită pentru a face coșuri împletite, foarte des folosite la depozitarea sau la transportarea fructelor sau a legumelor. Acest atelier interactiv va fi organizat sub supravegherea unui meșter din Harghita. În timpul desfășurării evenimentului, participanții vor avea și posibilitatea să culeagă tulăi de porumb, apoi să îi depănușeze și să îi sfârnească, activități potrivite cu perioada de acum când carele pline de tulăi de porumb se plimbau falnice dinspre câmp spre curțile ce le așteptau cu porțile larg deschise.

 


Evenimentul se desfășoară în cadrul programului Târgul de țară: grădină și peisaj legumicol 2023.

 

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Cosmin Călinescu, Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA

miercuri, septembrie 20, 2023

De la stână la horă! - 22-27 septembrie 2023

 


Nouă tipuri de ateliere meșteșugărești vor fi organizate în opt locații din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în perioada 22 – 27 septembrie, între orele 11.00 și 17.00. Printre atelierele organizate aici le regăsim pe cele de muzică și dans, olărit, ardere ceramică, confecționat unelte agricole din lemn, confecționat mobilier pentru păstrarea hranei, arhelogie și animații culturale (Jandarmul Rural). Toate acestea vor sta sub egida proiectului cultural Animă ASTRA!

           

 „Proiectul Animă ASTRA! transmite un mesaj constructiv în contextul Anului European al Competențelor 2023 (The European Year of Skills 2023). În acest mod sunt promovați meșteri cu abilități practice și teoretice indiscutabile. Meșterii și meșteșugurile tradiționale specifice fiecărei zone constituie direcții de dezvoltare a unui turism cultural sustenabil.”, a declarat Lucian Robu, directorul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului

 

„Toamna își intră în drepturi, zilele devin tot mai răcoroase, iar ciobanii își pregătesc desagii cu instrumentarul de la stână și îi pun pe măgari și cai gata pregătiți să coboare împreună cu turma spre vale. Rămân strungi fără băcițe, poieni fără oițe, izvoare fără ciopoare și se duc și nu mai vin până la Sfântul Constantin. Ajunși cu turma în sat, ciobanii se regăsesc cu cei dragi iar băieții își revăd drăguțele la locul de joc și horă, la un pahar de vorbă unde își încheie socotelile cu sătenii care au avut oile date la stână, răvășitul oilor. Sătenii îi cinstesc pe ciobanii care le-au pășunat oile, primind de la aceștia oile și brânza cuvenite în cele 4 luni de pășunat la munte.E venimentul dedicat coborâtului oilor de la munte marca și relația rural și urban în societatea tradițională. Toamna era anotimpul târgurilor urbane, momentul în care păcurarii puteau să comercializeze produsele din laptele oilor pregătite pe timpul verii, venind cu ele în târgurile Sibiului. Instrumentarul de păstrare și prelucrare  a laptelui la stânile de odinioară are și el propria-i poveste. Acesta era confecționat din doage, de  văsarii moți, care prin peregrinările lor cu căruțele încărcate cu vase, își vindeau marfa în satele și târgurile din ruralitate. Acolo își găseau gazdele pentru perioadele în care își vindeau produsele sau pentru timpul în care reparau vasele indispensabile activităților stânelor.Astfel, vizitatorii vor putea descoperii povestea acestor obiecte, participând la atelierele de confecționare a instrumentarului de stână  dar se vor familiariza și cu practicile tradiționale de realizare și a altor modele de obiecte casnice ce sunt și azi sustenabile în gospodăria și în bucătăria contemporană.”, a declarat Raluca Iliuț, muzeograf Muzeul ASTRA

 



Reconstituirea obiceiului coborârii oilor din zona montană, organizat în Muzeul în aer liber, în 24 septembrie, începând cu ora 12.00, este însoțit de muzică și voie bună. Spectacolul va fi prezentat de Traian Stoiță, susținut de Grupul de Muzică Tradițională Romanească „Junii”, Ansamblul Folcloric „Purtata Secașelor”, Daniela Carmen Popa, Sebastian Stan, Murdășan Codrin, Popescu Gabriel, Răulea Adrian Vasile, Grupul Folcloric „Doruri sibiene”,  Izabela Tomița, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor, Traian Stoiță, Fanfara Neppendorfer Blaskapelle, Grup Folcloric Nunta Ciobănească Rășinari și Fluierașii din Boița.

 

REPERE

În perioada 22-27 septembrie 2023, interval orar 11.00 – 17.00, se vor desfășura următoarele ateliere:

             

- muzică și dans, 24 septembrie, stâna din Rășinari ora 12.00, Târgul de țară începând cu ora 13.00

- olăritul și confecționarea obiectelor utilitare din ceramică/metode de ardere a lutului la gospodăriile de olari din Obârșa (jud. Hunedoara) 22 – 23 septembrie și Găleșoaia (jud. Gorj), între 22 – 24 septembrie.

- confecționarea instrumentarului casnic și agricol folosit în grădina urbană în Crângul din Apuseni, 23 septembrie.

-  Confecționarea mobilierului arhaic pentru păstrarea hranei, 24 septembrie, Târgul de țară.

- animații/scenarii culturale care ilustrează personaje importante din lumea rurală în perioada secolelor XIX -XX, jandarmul rural, în 24 septembrie, pavilionul din Jina (jud. Sibiu)

-arheologie experimentală în sectorul Prelucrarea Metalelor, 22 - 23 septembrie (prelucrarea firelor textile, 22 – 27 septembrie olărit, pielărie, lemnărit).

 

BACKGROUND INFO

Vadu Crișului (jud. Bihor) este un centru ceramic cu o tradiţie multi-seculară, aureolat de-a lungul vremurilor de o reputaţie legendară dată de ineditul vaselor de lut realizate aici. Ineditul este reprezentat de proprietățile specifice lutului din proximitatea localității, care fac ca prin ardere să rezulte o ceramică albă unică în

Europa. Printre cei care duc mai departe tradiţia olăritului de aici se numără Petru Haşaş, descendent dintr-un lung şir de olari, cu o bogată şi susţinută activitate în lucrul la roata olarului. Alături de acesta, tânărul Emanuel Poli continuă tradiţia meşteşugului olăritul din Vadu Crişului ducând mai departe povestea acestuia. Cei doi olari vor face cunoscută istoria legendarului centru ceramic, pentru prima dată publicului Muzeului ASTRA, prin intermediul unor ateliere demonstrative, desfăşurate în zilele de vineri (22 septembrie) şi sâmbătă (23 septembrie) în proximitatea gospodăriei de olar din Obârşia (jud. Hundedoara) din cadrul sectorului olărit.

 

Marcel Tănăsie este deja bine-cunoscut vizitatorilor Muzeului ASTRA promovând bogata moştenire a artei modelării lutului din Mehedinţi, ilustrată de centrele ceramice de la Şiseşti şi Noapteşa în cadrul a numeroase evenimente organizate în muzeu. Meşterul olar va reveni aici, unde va realiza şi procesul de ardere a vaselor de lut într-un cuptor tradiţional de ars oale. Meşterul poate fi văzut la lucru între zilele de vineri-duminică (22-24 septembrie) în cadrul gospodăriei de olar din Găleşoaia (jud. Gorj). 

 

Duminică 24 septembrie 2023, începând cu ora 12.00, în zona pavilionului de joc de la Jina, jandarmul rural, șef de post de la începutul secolului al XX-lea, într-o replică de uniformă de epocă, va reapărea pentru restabilirea ordinii printre ciobanii recent coborâți cu oile de la munte. Mocanii s-au încins la vorbă și la pahar în sat la horă, bucuroși de revederea cu familia și mândruțele. Șeful de post trebuia sa fie un bun cunoscător al satului și al locuitorilor.

 



Atelierele de arheologie experimentală susținute de Asociația Castra Barbarorum reprezintă un program dedicat comunicării patrimoniului arheologic, prin ilustrarea unor ateliere de reconstituiri istorice a meșteșugurilor din antichitate: olărit, prelucrarea fiarelor textile, pielărie, lemnărit.

 

Proiectul cultural Animă ASTRA este cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2023. Astfel, Primăria Sibiu susține programele dedicate valorificării patrimoniului comunităților și a valorilor meșteșugărești.

 

Acţiunile Muzeului ASTRA sunt posibile cu finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu.

Cosmin Călinescu, Purtător de cuvânt Muzeul ASTRA

Administrare

Statistici (Vizitatori unici)

  ©Template by Dicas Blogger.

TOP